Studenţii suceveni au adus satul în Parcul Universităţii
Studenţii de la specializarea Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică au organizat un eveniment inedit în Suceava în cadrul proiectului „Salvează Satul Bucovinean. Adoptă o casă!“. Ei au adus satul în centrul municipiului prin expoziţiile de fotografii cu case tradiţionale vechi de 200-300 de ani, din diferite zone etnografice ale judeţului, la care au adăugat un scurt istoric al acestora, scris de mână
Reţeta succesului consultărilor publice ale acordului de parteneriat cu UE
* Pamflet
O deprindere obţinută prin îndelungi training-uri (în bruxelleză!) mă obligă, când sunt pus faţă în faţă sacrosanctele regulamente comunitare – „Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre“ (citat din JO, un fel de Monitor oficial pe româneşte), să utilizez un instrument. Instrumentul se cheamă TOC (tabel de orientare comparativ) şi este, evident, un tabel. Cum editorul este împotriva tabelelor
Slănic Prahova, loc de tămăduire
Cine n-a fost până acum la Slănic Prahova merită să o facă! Oraş staţiune balneoclimaterică, aflat în zona de curbură a Subcarpaţilor sudici, situat pe malurile râului omonim, la 413 metri altitudine, la 45 km de Ploieşti şi la circa 100 km de Bucureşti, cu o suprafaţă de 40 ha şi cu 7.200 locuitori, înconjurat de dealuri înverzite şi de patru păduri de foioase, dar şi de livezi de pomi fructiferi este, deopotrivă, un loc unic de petrecere a vacanţei, dar şi de tămăduire a multor afecţiuni
Evenimentele lunii iulie 2014
17-19 iulie – Festivalul „Flori de pe Dorna“, Editia a II-a, Poiana Stampei, Suceava.
17 iulie – 28 august – Sosesc la Sibiu calfele călătoare. Acestea pot fi zărite oriunde pe străzile Sibiului dar şi la atelierele de dulgherit şi fierărit de pe strada Cetăţii.
16 iulie – 3 august –Tabăra de creaţie pentru copii „Vara pe uliţă“, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti“, Bucureşti.
18 iulie – „Drumul
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 261 din 516