Valea Lungă, un şirag de probleme
Stigmatul de „zonă defavorizată“ pare să ţină comuna Valea Lungă din judeţul Dâmboviţa de ani buni pe loc, fără prea mari perspective de dezvoltare. Eticheta pare să se fi lipit bine pe sufletul oamenilor din această zonă, făcându-i să creadă cu tărie că nimic bun nu se mai poate întâmpla în acest colţ de ţară. Nimic mai trist, dacă ne gândim că natura, cu generozitatea ei, a dat aici păduri, dealuri, păşuni, toate întinse pe aproape 6.700 ha, în timp ce alte state ale lumii fac agricultură în
Păstrăvarul din Ţara Huţulilor un om, un destin, o lecţie de viaţă
Departe de tot, în nordul Sucevei, cum ajungi în satul Benea, faci la un moment dat la stânga pe un drum ce duce în munţi, către Obcioara, cum i se spune. Numai că nu trebuie să urmezi întreg drumul Obcioarei, ci la un moment dat coteşti din nou, luând pieptiş un versant de pe partea dreaptă. E poala sudică a Muntelui Găina şi aici îşi are nea Ghiţă Antonesei casa. Şi iazurile, şi viaţa.
Terapia cu privitul păstrăvilor
Mă tot uit la spinările feline dintr-un bazin. Felul în care înoată aceste
„Doftor“ de ţară
Raportat la suprafaţa geografică pe care o deţine, România are cea mai numeroasă populaţie agricolă din Europa, cu domiciliu stabil în sate. Şi, cu toate acestea, nici o mie de familii nu deţin mai mult de 100 de hectare de pământ, fiecare în parte. Restul, numai câteva iugăre, hectare sau pogoane. Cât priveşte studiile superioare, satul românesc are numai 4 la sută dintre profesorii, medicii, farmaciştii, inginerii agronomi, zootehnişti şi horticultori, doctorii veterinari şi preoţii ţării
La Ciocăneşti, expoziţie cu lăzi de zestre
Cu ceva timp în urmă, la Casa de Cultură „Florin Gheucă“ din comuna suceveană Ciocăneşti a fost vernisată o expoziţie cu peste 10 lăzi de zestre, unele cu o vechime de peste 100 de ani, şi a fost reconstituită camera pentru oaspeţi dintr-o gospodărie ţărănească.
Aşa cum am aflat de la Marilena Niculiţă, muzeograf la Muzeul ouălor încondeiate Ciocăneşti, în trecut, când o fată se mărita conta cât de bogată era lada de zestre. O fată cu zestre multă era curtată de flăcăii bogaţi şi harnici, iar
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 369 din 516