Astăzi, pentru această rubrică, vă provocăm la o incursiune, incompletă, desigur, printre comorile naturale ale României. Deseori le căutăm şi le preţuim pe cele de aiurea şi cunoaştem mai puţin extraordinarele spectacole pe care natura le-a creat şi ni le oferă zi de zi, anotimp de anotimp, aici, la noi acasă. Nouă ne-ar reveni o singură sarcină, să protejăm aceste nestemate – ceea ce se mai întâmplă uneori, dar nu suficient de bine şi complet – şi să facem să fie cu putinţă ca ele să reziste

„Ce mare lucru să câştigi bani europeni?“ îmi zicea deunăzi unul dintre foştii mei colegi de şcoală, „orientat“ –, şi atunci, şi acum –, certându-mă, pentru lipsa mea de „orientare“.

„Cel mai uşor, zicea, e să te pui la dispoziţia unei organizaţii oarecare, un «serele» de garsonieră, apartament, hai, ăl mult scară, sau mai bine un «oenge», aşijderea, care-i ţinut de-o soacră de’a doua a unui parlamentar obscur sau, la rigoare, de’a unui baronete vizibil. Vezi să fie chitit pe habarnamuri

La poalele Heniului, în judeţul Bistriţa-Năsăud, este aşezat satul Leşu, singura cale de acces spre satul dintre munţi fiind Drumul Judeţean 172C, destul de neprietenos cu cei care vor să ajungă într-un loc de-a dreptul mirific, unde întâlneşti persoane de o omenie rară, oameni de la munte în adevăratul sens al cuvântului.

Până să ajungi în sat sunt câţiva kilometri de parcurs de la Valea Ilvelor, însă, odată cuprins de peisajele ce îţi ies în cale, ai vrea parcă să nu te mai opreşti şi să-ţi

Înşirate pe firul văii largi a apei adesea învolburate a Teleajenului, asemenea unui şirag de perle verzi, cele trei sate care compun comuna Măgurele – satul de centru, Măgurele, Iazu şi Coada Malului – vin acum în faţa trecătorilor, care caută muntele înspre Cheia şi cetatea Braşovului, pe vechiul drum „de care şi telegi“, cu miros de cireşe şi căpşuni.

În centrul satului de reşedinţă, drumeţii se află faţă în faţă cu palatul din beton şi sticlă al sediului primăriei, străjuit de bustul