Mitingul agricultorilor. Cerinţe justificate sau joc electoral
Câteva mii de fermieri au manifestat timp de cinci ore în faţa Guvernului la mitingul „SOS Agricultura României“, organizat de Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Federaţia Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) şi Asociaţia Holstein.RO, în data de 7 noiembrie. Din păcate revendicările agricultorilor au rămas nesoluţionate, iar evenimentul s-a încheiat cu gaze lacrimogene, în urma altercaţiilor iscate între manifestanţi şi jandarmi. Pentru că nici un oficial
Costuri de irigaţie mai mici cu ajutorul acumulărilor de apă
Pe lângă Canalul Siret-Bărăgan, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) are în studiu posibilitatea realizării unor salbe de acumulări de apă pe Siriu, Tisa, Mureş, Olt, Jiu, Ialomiţa, Prahova şi altele, care să asigure apă gravitaţional. Astfel se reduc mult costurile mari de pompare, din Dunăre, pentru că scade consumul de energie electrică. Practic, pe cursurile acestor râuri vor fi create pungi colectoare de apă, care vor prelua debitele excedentare. „Va fi executată o degajare
Mare parte a culturilor de toamnă au fost înfiinţate în perioada optimă
La începutul lunii noiembrie, lucrările agricole erau încheiate în mare parte în majoritatea judeţelor, concluzie la care am ajuns realizând un scurt tur de orizont la câteva direcţii agricole din ţară. În cele mai multe zone, sămânţa a fost pusă în brazdă în perioada optimă. În continuare se făceau însămânţări pe suprafeţele rămase, mai ales la grâu. Starea de dezvoltare a culturilor era bună, o parte din culturi fiind răsărite, iar altele în curs, în funcţie de data la care au fost
Ce schemă de fertilizare aplică specialiştii în noul an agricol?
Indiferent de condiţiile în care se desfăşoară un an agricol, fermierii ştiu că verigile tehnologice, începând cu pregătirea solului, trebuie respectate întocmai, pentru a crea premisele unei producţii bune. Din categoria lucrărilor cu impact maxim asupra recoltei face parte şi administrarea îngrăşămintelor chimice de bază. În această toamnă, poate mai mult decât în alţi ani, ştiinţa fermierului de a interveni la momentul potrivit cu cantitatea corectă de îngrăşăminte este decisivă pentru o
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 490 din 516