Creatoarea de bundiţe cu borduri din jder
În zilele de sărbătoare, încântătoarele bundiţe cu borduri din jder, ce au ajuns o veritabilă emblemă pentru zona Bucovinei, pot fi admirate la localnicii din zonele Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi. Aurica Cornea este una dintre cele mai cunoscute creatoare de ii şi bundiţe din zona Rădăuţi, având o bogată experienţă în confecţionarea acestor obiecte de îmbrăcăminte.
De 60 de ani face costume populare
Costumul popular încă este purtat în zilele de sărbătoare de bătrâni la biserică
Educaţie artistică în vârf de munte
Satul Mărişel din Apuseni, judeţul Cluj, pare că mă atrage ca un magnet în ultima vreme. Deşi locaţia nu abundă în evenimente spectaculoase, oamenii acestor locuri m-au făcut să revin a treia oară în doar câteva luni. De data acesta, la invitaţia pictoriţei Monica Vaupre Damian, un suflet de aur, am parcurs 600 km şi am urcat la 1.200 m altitudine pentru a vedea lucrările unor copii iniţiaţi în arta frumosului.
Dragostea pentru artă, natură, oameni şi bucuria de a împărtăşi acest
Un mândru „Trandafir prahovean“
Cristina Stănescu duce mai departe o poveste frumoasă a folclorului muntenesc, începută cu mulţi ani în urmă, extinsă la nivelul judeţului Prahova, cu un apogeu în perioada „Moştenitorii“ ori a „Mugurilor de tezaur“ ai Mărioarei Murărescu, aceea de a modela voci, de a sădi în sufletul copiilor dragostea de tradiţie, obicei şi muzica populară şi, prin ei, de a o retransmite unui auditoriu din ce în ce mai atent la nuanţe, trecut, românism. Grupul de performanţă de la
Mraconia, lăcaşul care veghează Dunărea
Clisura Dunării, considerată adesea cel mai frumos defileu din Europa, este locul în care două dintre elementele primordiale, apa şi pământul, se îmbină mai armonios decât în orice alt colţ al ţării. Şoseaua, strategic creată între Dunăre şi stâncile înalte, îţi dă impresia că oricând ai putea delimita simbolul genezei lumii şi al creaţiei umane, pământul, de cel al vieţii, al regenerării şi al purităţii, apa, însă locul în care cele două elemente, intens descrise în mitologie, ies din
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 101 din 516