Mariana Lungu îşi poartă cântu'n două ţări
Mariana Lungu era în apogeul carierei când a luat o decizie pe care spune că nu a regretat-o niciodată: în 1989 a fost invitată să susţină câteva spectacole în Israel, iar din 1994 a hotărât să se stabilească la Haifa. Acolo, în Ţara Sfântă, reprezintă cântecul popular românesc, dar anual revine acasă şi evoluează în concerte. Într-un astfel de moment am găsit-o şi noi; de fapt, în ziua în care i-am luat interviul realiza o filmare pentru TVR2.
– Dna Mariana Lungu, v-aţi împărţit
Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi
Monument de credinţă şi statornicie
Străjuită de maiestuoasa statuie ecvestră a lui Bogdan I, pe o stradă liniştită din Rădăuţi se înalţă Mănăstirea Bogdana, prima construcţie religioasă de piatră din Moldova, păstrată în forma ei originară nealterată până astăzi. Cu ziduri groase de 1,4 metri, sprijinite de contraforturi, Biserica Sfântul Nicolae a fost ctitorită de Bogdan I după anul 1359, pe locul unei biserici de lemn. Dacă în Catedrala Saint Denis din Franţa au fost înmormântaţi
Iarnă transilvană
Să ne imaginăm că într-o astfel de zi, precum cea de acum, ne-am afla pe Vârfu Negoiu din Munţii Făgăraş. Cei care, încă din toamnă, aveau piscurile acoperite de albul zăpezilor. De acolo, de sus de tot, privirea ne coboară către istorica şi creştineasca Curte Domnească de pe Argeş, ca şi spre partea opusă a muntelui, lăsându-se purtată de lina şerpuire a Văii Oltului, şi ajunge până sub zidurile falnicei mănăstiri a Brâncovenilor – martiri de la Sâmbăta de Sus. Şi, astfel, pe retina
Superstiţii - BOBOTEAZA
Ziua în care a fost botezat Iisus Hristos este una dintre cele mai mari sărbători religioase ale spaţiului creştin ortodox. O serie de obiceiuri practicate de Bobotează vin din perioada precreştină şi i-au fost asociate într-un sincretism absolut fabulos. Astfel, pentru a nu se îmbolnăvi vitele şi a avea prăsilă, gospodarii satelor aşază masa pe o ştergură nouă de in cu urzeală de cânepă, sub care pun câteva pale de fân şi-i fixează colţurile cu drobi de sare. Se aştern 12 bliduri cu bucate
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 203 din 516