Mănăstirea Hurezi, ctitoria de suflet a lui Constantin Brâncoveanu
La 3 km de Horezu, în nordul satului Romanii de Jos, ţinut ca-n căuşul palmei de dealurile împădurite de la poalele muntelui Căpăţânii, se ridică sub cerul îngerilor şi spre mântuirea oamenilor Sfânta Mănăstire Hurezi. Construită, în 1693, de Brâncoveanu, ca lăcaş şi mântuire a trecerii sale muritoare prin viaţă, s-a dorit a fi şi locul în care el, împreună cu familia, să-şi doarmă somnul de veci în aşteptarea Judecăţii de Apoi. Numai că Cel de Sus a avut alte planuri cu drept credinciosul
Origine și indicație geografică protejată: o nouă posibilitate pentru produsele agroalimentare provenite din zonele montane ale României (1)
Prin intermediul proiectului PACINFO finanțat din fonduri UE (www.zonamontana.ro), dorim să subliniem importanța rolului social și ecologic al agriculturii din zonele montane.
Prin prezentul articol dorim să vă atragem atenția asupra unei noi oportunități oferite de agricultura din zonele montane. Beneficiile ecologice și sociale provenite ca urmare a activităților agricole din zona montană nu reprezintă neapărat servicii care nu au conexiuni cu producția agricolă. Prin multiplicarea
produse agroalimentare, zona montana, indicatie geografica protejata
Ziua naţională a traiului de munte
Luna octombrie va fi memorabilă pentru agricultura din zonele montane ale României deoarece, sub egida sloganului „Ziua Națională a Traiului de Munte“, în 14 orașe din țară (în județele Harghita, Covasna, Hunedoara, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Alba, Caraş-Severin, Sibiu, Neamţ, Gorj, Cluj, Mureş, Vrancea şi Buzău) se vor organiza târguri și expoziții prin intermediul cărora se va prezenta modul de viață specific zonelor de munte. Data evenimentelor este 26 octombrie, ziua Sfântului
Invazie de şoareci în sudul ţării
Dacă în urmă cu câţiva ani mulţi agricultori luau mai mult în glumă pagubele produse de şoareci, mai nou aceştia au ajuns o adevărată problemă în judeţele din sudul şi sud-estul ţării precum Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi, unde pierderile sunt tot mai mari. Agricultorii susţin că de vină pentru înmulţirea lor ar fi nu doar condiţiile meteo, ci mai grav dispariţia vulpilor sau noile tehnologii de semănat care presupun renunţarea la arătură.
Una dintre cele mai afectate zone este judeţul
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 226 din 516