Romania
O viață mai fericită pentru copiii cu dizabilități prin terapia cu câini

Câinii sunt animalele cel mai frecvent folosite în terapia complementară și cel mai ușor de integrat în astfel de programe. Asta susțin studiile la nivel planetar. Practic, se confirmă o realitate pe care o știam deja. Animalele au o forță specială. Aceea de a ne deconecta de la cotidian și a stârni zâmbete, de a dărâma bariere de comunicare. Este o virtute care curge prin venele tuturor animalelor, fie ele de viță-nobilă sau proscrise ale societății.

A fost inaugurat primul Centru de Terapie Asistată de Animale și Cercetare Științifică din România
Un proiect pentru oameni și câini

Necuvântătoarele sunt „terapeuții“ de lângă noi, iar noua lor poziție a fost statuată în urmă cu aproximativ 12 ani, atunci când fundația Vier Pfoten a lansat un proiect unic în România și chiar în Europa. „Câini pentru oameni“, un proiect bivalent conceput pentru oameni, dar și pentru animale, a fost primul program european care și-a propus să demonstreze că dragostea și respectul pot transforma un câine rebel, un maidanez, într-un personaj important în drumul spre recuperare a oamenilor cu nevoi speciale. Câinele-pioner în terapia asistată de animale, ambasadorul proiectului „Câini pentru oameni“, a fost Tibi, un pui maidanez salvat de pe stradă. Povestea lui tristă, marcată de supraviețuirea într-o junglă urbană plină de abuzuri, este doar una dintre sutele de povești care iau chipul câinilor fără stăpân, dar și o lecție de putere și determinare. Puiul de maidanez a dovedit că este un partener de încredere și și-a asumat pe deplin noul rol. Astfel a deschis drumul altor câini fără stăpân. De-a lungul celor 12 ani de derulare a proiectului peste 20 de câini fără stăpân au fost folosiți în terapie. Astăzi echipa de „terapeuți“ este formată din patru patrupezi, însă este posibil ca anul acesta să li se alăture încă doi sau trei câini.

Pași spre normalitate

După 12 ani, în care echipa proiectului a învățat alături de câini și și-a îmbunătățit standardele, a venit vremea răsplatei pentru perseverență. Cu sprijinul donatorilor din străinătate a inaugurat în București, la sfârșitul lunii ianuarie, centrul de Terapie Asistată de Animale și Cercetare Științifică, primul din România. Este un pas spre normalitate și o realizare extrem de importantă pentru echipa formată din patru antrenori și un psiholog. Având propriul sediu, vor putea fi adoptați mai mulți câini și vor fi incluși în programul de terapie asistată de animale mai mulți copii. În prezent în program există deja 24 de copii, dar anul acesta probabil că vor beneficia de terapie 50 de copii. Este vorba despre copii cu nevoi speciale, unii orfani, cu vârste diferite.

Ședințele de terapie sunt gratuite, iar durata întrevederii copilului cu câinele depinde de nevoile copilului și poate dura între 10 și 30 de minute. Pentru că este esențială starea animalului și disponibilitatea lui de a interacționai cu omul nu există un standard de timp. Important este să se stabilească o legătură, animalul să transmită energie pozitivă pacientului, astfel încât următoarea ședință să fie primită cu bucurie de amândoi. Camera de terapie trebuie să devină o punte între două lumi, lumea științei și lumea emoțiilor și a vibrației energetice. Pentru ca cele două să rezoneze perfect, ședința de terapie se desfășoară în anumite condiții și personalizat pentru fiecare copil. În camera de terapie intră doar pacientul, antrenorul canin și câinele. Alături, separată printr-un geam unidirecțional, se află camera de observație. De aici psihologul coordonează procesul de terapie, observă tot ce se întâmplă și comunică prin căști cu antrenorul canin. Activitatea lor, care poate fi urmărită și de părinți pe un ecran pe holul de așteptare, este înregistrată de camere Full HD, cu o mobilitate excepțională, care filmează din mai multe unghiuri. Apoi se face apel la un soft care face analiză comportamentală pe imagini video. Practic, se poate urmări progresul realizat de copii și se poate face și cercetare.

„Am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru ca acest centru să devină realitate pentru că astfel în programele de terapie asistată de animale vor putea fi incluși mai mulți copii și vom putea salva mai multe animale fără stăpân. Vreau să facem public un mesaj foarte clar. Nu treceți pe lângă câinii fără stăpân fără să vă pese pentru că ei chiar merită dragostea și respectul nostru.“ Anca Tomescu, medic veterinar

„Terapia asistată de animale vine în completarea unei terapii preexistente. Practic, un câine special selecționat și antrenat devine parte din procesul de tratament. Ce se întâmplă aici la centru este o combinație între psihopedagogie și terapie prin joacă. Animalul este folosit, în principal, ca element de motivație în diferite jocuri, iar interacțiunea cu el are numeroase beneficii (în special senzoriale și emoționale) dovedite științific. Câinele oferă un feed-back comportamental aproape instantaneu, iar relația lui cu omul este foarte directă, nu este viciată de nimic.“ Victor Chitic, psiholog

„Efectele interacțiunii omului cu animalul există chiar dacă încercăm să le măsurăm sau nu. Cercetarea lor înseamnă studierea într-o manieră structurată a ceea ce se întâmplă și înțelegerea mecanismelor din spatele acestei interacțiuni în direcția îmbunătățirii calității vieții atât a omului, cât și a animalului. Practic, cercetarea explică celor interesați – psihopedagogi, asistenți sociali – ce poate face un câine care este inclus împreună cu instructorul canin în programele de terapie sau educație deja existente. Astăzi există în cadrul Universității Babeș Bolyai un program postuniversitar «Terapia și activitatea asistată de animale pentru persoane cu nevoi speciale» bine definit, dedicat absolvenților de facultate care doresc să includă în activitățile lor terapia asistată de animale.“ Dr. Conf. Alina Surdu

Laura ZMARANDA

terapie cu caini, terapie asistata

Alte articole:

Ilisei Rusu, rapsodul din Băişeşti

Lucia Todoran, creatoarea de artă de pe Valea Sălăuţei

O viaţă cât un veac

Spectacolul dueliştilor

Teniile păsărilor

Recomandări privind înţărcarea purceilor

Sătui de cele rele

Scut pentru materialul lemnos şi fructele de pădure

Campania de semănat a demarat cu pluguri rupte şi multe cheltuieli

Cum putem spori producţia agricolă fără cheltuieli suplimentare?

Fertilizarea cerealelor păioase în toamnă

După atâta „frig şi foc“, viile au dat producţii bune

Livezile, în luna octombrie

Avantajele încrucişării raselor străine de carne cu exemplare autohtone

Delta Dunării în perspectiva viitorului buget european

România, cimitirul florilor

Alunul

Plângerea Pământului la Înalta Poartă

Acasă la Badea Cârţan