Cultivatorii de usturoi vor beneficia de sprijin începând din acest an
În data de 27 februarie 2019, în Ședința de Guvern, a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”. Se stabilesc astfel potențialii beneficiari, condițiile de eligibilitate, modul de acordare a ajutorului de minimis, valoarea anuală totală a acestuia, precum și modalitățile de verificare și control.
Schema de ajutor de minimis se desfășoră pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2019-2021, iar sprijinul
usturoi, ajutor de minimis, cultura usturoiului, productie de usturoi, producatori de usturoi
Noi reglementări privind sectorul băuturilor spirtoase
În Ședința de Guvern din data de 27 februarie 2019 a fost adoptată o Hotărâre ce stabilește cadrul instituțional și unele măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1576/89 al Consiliului.
Scopul actului normativ adoptat astăzi este de a desemna
Fermierii campioni la porumb din județul Brăila
Brăila este unul dintre județele în care cultura porumbului a fost una excepțională în 2018, iar fermierii care au mizat pe această cultură au obținut producții foarte bune, atât la irigat, cât și la neirigat. Alături de hibrizii de top Pioneer, agricultorii au ales și o tehnologie pe măsură, astfel că la finalul recoltatului au fost mulțumiți de recolte obținute și deja și-au format o părere cu privire la alegerea hibrizilor pentru următoarea campanie.
Primul fermier campion din județul
Braila, porumb, Pioneer, hibrizi de porumb, cultura porumbului, fermieri campioni, CORTEVA AGRISCIENCE
Programul Național de Irigații prevede reabilitarea a peste 2 milioane de ha din 88 de amenajări
Agenţia Naţională de Îmbunătățiri Funciare, prin Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de irigaţii, derulează în prezent un număr de 47 de obiective de investiţii cu lucrări în curs de execuţie şi un număr de 30 de obiective de investiţii în diferite stadii de proiectare cu termene de începere a execuţiei lucrărilor în anul 2019.
Din cele 47 de obiective, patru au fost finalizate şi alte două urmează a se finaliza, astfel:
- Modernizarea staţiei de pompare irigaţii
irigatii, ANIF, amenajari, imbunatatiri funciare, infrastructura de irigatii, Programul National de Irigatii
Mai multe articole …
Pagina 298 din 407