Termenul de aplicare pentru schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor a fost prelungit cu 6 luni
Termenul de aplicare pentru schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor a fost prelungit cu 6 luni, mai exact până la data de 31 iunie 2021, potrivit unei Hotărâri aprobate în data de 23 noiembrie pentru aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1179/2014.
Potrivit alin.(4) al art.51 din Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei din 25 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale ca fiind compatibile cu
Timiș și Arad, două județe unde fermierii au obținut producții ridicate la floarea-soarelui cu hibrizii Pioneer®
Compania Corteva Agriscience continuă seria comunicatelor în care sunt prezentate producțiile obținute de fermierii care aleg să cultive hibrizii Pioneer®. De această dată este vorba despre producții obținute de trei fermieri din județele Arad și Timiș, care au mizat pe genetica Pioneer® și au obținut producții foarte bune într-un an dificil din multe puncte de vedere.

Astfel, în județul Arad, localitatea Chișineu-Criș, doamna Guleș Lorena Flavia a obținut 4.070 kg/ha cu hibridul
Arad, floarea soarelui, Pioneer, Timis, cultura florii soarelui, hibrizi de floarea soarelui, CORTEVA AGRISCIENCE
Radu Adrian Rey este noul Vicepresedinte al organizatiei europene a regiunilor montane EUROMONTANA
Adunarea Generală a Euromontana desfășurată în data de 18 noiembrie 2020, l-a validat în poziția de vicepreședinte pe reprezentatul României, Radu – Adrian Rey, pentru un mandat de 4 ani (2020 – 2024) în cadrul celei mai importante organizații europene care susține și promovează importanța munților, dezvoltarea integrată și durabilă, interesele populației și calitatea vieții în zonele montane.
Euromontana este asociația europeană multisectorială pentru cooperare și dezvoltare a teritoriilor
BASF își asumă obiective ce susțin creșterea agriculturii durabile în Europa
Reducerea cu 30% a emisiilor de CO2 pe tonă de producție agricolă până în 2030 este unul dintre principalele obiective pe care compania BASF le-a anunțat joi, 19 noiembrie, în cadrul unei conferințe online. Prioritare sunt și: soluțiile durabile, agricultura digitală, utilizarea inteligentă a produselor cu focus pe sănătatea mediului și a oamenilor.
Astfel, concentrându-se pe cele mai importante pârghii care pot face agricultura durabilă și pot contribui la satisfacerea celor mai presante
agricultura, BASF, agricultura durabila, agricultura digitala, obiective, agricultura smart, obiective pe termen lung, reducereaCO2
Mai multe articole …
- TRANSFORM™ - STOP transmiterii virusurilor în culturile de cereale păioase!
- Clubul Fermierilor Români dă startul celei de-a doua serii a Programului “Tineri Lideri pentru Agricultură”
- Rețete culinare de la mănăstirile grecești și cretane. Ghiveci de legume pentru iarnă
- John Deere: Operations Center devine mai inteligent și mai compatibil
Pagina 209 din 407