Județul Ialomița, la inima Bărăganului, dar nu și la a celor care o gestionează
Abia acum se lucrează la Strategia de dezvoltare a județului Ialomița pentru următorii șapte ani, iar documentul va fi finalizat cel mai probabil în septembrie 2022, la un an și nouă luni după ce UE intră în exercițiul financiar 2021-2027. Proiectul costă 2,27 milioane de lei, iar banii sunt asigurați majoritar (84, 58%) din fonduri europene. Este de așteptat să vedem cam care este viziunea de dezvoltare a unui județ a cărui cea mai importantă resursă este solul. Anterior, nici nu se puteau
Start bun pentru hibrizii de rapiță Pioneer ®
Compania Corteva Agriscience este unul dintre cei mai importanți producători și distribuitori de sămânță pentru fermierii din România. An de an, suprafețele însămânțate cu hibrizi de porumb, floarea-soarelui și rapiță sunt în creștere, motiv pentru care cercetarea la nivelul companiei caută să răspundă provocărilor pe care le întâmpină fermierii și să ofere hibrizi cât mai performanți.
În ceea ce privește portofoliul de rapiță, compania pune la dispoziția fermierilor hibrizi adaptați
rapita, Pioneer, CORTEVA AGRISCIENCE, cultura rapitei, hibrizi de rapita
Un nou proiect european la Puchenii Mari
Oficialii Primăriei Puchenii Mari (Prahova) au semnat, la ADR Muntenia, contractul de finanțare pentru modernizarea și dotarea școlii gimnaziale, proiect care va beneficia de fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Investiția va consta în lucrări de reabilitare termică a clădirii și a instalațiilor, precum și de dotare cu mobilier și echipamente didactice corespunzătoare unor condiții optime de desfășurare a activităților educative. Cu termen de execuție de 56 de luni
Locuitorii de pe Valea Slănicului (Prahova) vor fonduri europene pentru rețeaua de gaze
Posibilitatea finanțării din fonduri europene a investițiilor pentru alimentarea cu gaze a schimbat strategia de introducere a rețelei pe Valea Slănicului din Prahova, de care ar urma să beneficieze opt comune și un oraș. Până deunăzi vreme toate speranțele se legau de fondurile guvernamentale, dar acum lucrurile se schimbă fundamental. De altfel, acesta este un proiect care se reia de la zero pentru a patra oară în ultimii 18 ani.
În 2019, între Consiliul Județean Prahova și localitățile
fonduri europene, Prahova, gaze naturale, Valea Slanicului, retea de gaze
Mai multe articole …
Pagina 216 din 407