ADAMA donează măști de protecție medicilor, cu sprijinul asociației “Dăruiește Viață”
Pandemia de COVID-19 reprezintă o provocare teribilă pe care o putem gestiona doar dacă reușim să ținem în viață toate angrenajele vitale ale societății. Pentru ca noi să fim în siguranță, medicii trebuie să fie protejați. Aflați în linia întâi a luptei cu coronavirusul SARS-CoV-2, medicii au nevoie de echipamente de protecție corespunzătoare. Pentru a fi alături de ei, ADAMA a achiziționat măști de protecție pe care le-a donat asociației “Dăruiește Viață” pentru a fi distribuite spitalelor din
medici, medicina, Adama, masti, coronavirus, COVID 19, pandemie
Pandemia în viziunea unui adolescent
Sunt, fără îndoială, mulţi cei care nu au o părere bună despre generaţia noastră pe care o consideră, fatalist vorbind, pierdută, alţii o văd ca pe o generație care ar putea „schimba lumea“ sau poate o consideră doar una ca toate celelalte.
Eu, şi poate ca mine mulţi alţii de vârsta mea, văd altfel lucrurile. Fără îndoială, nu suntem o generaţie prea bine ancorată în realităţile vremurilor pe care le trăim, dar avem capacitatea de a ne adapta uşor la nou, poate mult mai uşor decât generaţiile
IDSA au demarat, la solicitarea instituțiilor responsabile de sănătatea publică, sesiuni de instruire a colegilor din sistemul sanitar, în tehnica Real Time RT-PCR pentru detecția genomului viral SARS COV 2
Specialiștii Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală au demarat, la solicitarea instituțiilor responsabile de sănătatea publică, sesiuni de instruire a colegilor din sistemul sanitar, în tehnica Real Time RT-PCR pentru detecția genomului viral SARS COV 2
Date fiind competențele certificate la nivel național și internațional și experiența de peste 18 ani a specialiștilor Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) în domeniul biologiei moleculare, în cadrul IDSA sunt
sanatatea oamenilor, IDSA, COVID 19, SARS Cov 2, sanatate publica, sistem sanitar
Peste 1000 de teste pentru SARS-Cov-2 efectuate de IDSA
Din data de 27 martie anul curent, în baza protocolului încheiat între Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) și Ministerul Sănătății, prin Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), în cadrul IDSA sunt procesate teste pentru Coronavirus SARS-Cov-2.
Până la această dată, au fost prelucrate primele 1000 de teste la IDSA, dar numărul lor ar putea crește.
În condiţiile evoluţiei pandemiei COVID-19, IDSA şi-a manifestat încă de la început disponibilitatea pentru a acorda
Mai multe articole …
- Asociația Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Ialomița devine membră a APPR
- Comenzi online sau telefonice pentru produsele din magazinul USAMV Cluj-Napoca, începând din 6 aprilie 2020
- “Angajații Romvac nu pot rămâne acasă, oamenii depind de noi și de produsele noastre”
- Întreaga echipă FMC Agro Operațional este alături de fermieri
Pagina 246 din 407