Afacerea-hobby cu gust de zmeură şi mure a familiei Vuculescu
Cătălin Vuculescu din satul Sâmbăteni, comuna Păuliş, judeţul Arad, spune că zmeura şi murele sunt cele mai căutate fructe în sezon și clar cele mai apreciate, de aceea s-a şi gândit să înfiinţeze o astfel de plantaţie.
Plantaţia de la Sâmbăteni a fost înfiinţată în anul 2016 pe o suprafaţă de 2.000 mp, iniţial mai mult ca hobby, iar ulterior a devenit o afacere în sensul bun al cuvântului, ne spune Cătălin Vuculescu. „În cultură avem atât zmeură cât şi mure, aproximativ 70% din suprafaţă cu
Arad, zmeura, mure, cultura zmeurii, plantatie de mur, plantatie de zmeura, cultura murului, Sambateni, Paulis
Congresul Euroseeds, sub semnul incertitudinilor generate de strategiile UE
În acest an, pentru producătorii de semințe din Europa totul a fost o provocare. Chiar și organizarea congresului anual al Euroseeds, Asociația producătorilor și condiționatorilor de semințe din Europa, a fost o provocare. Planificat inițial a se desfășura în Malta, evenimentul s-a mutat on-line. Cu toate acestea, între 11 și 13 octombrie, peste 400 de reprezentanți ai industriei de profil din țările europene au răspuns „Prezent!“ la apelul organizatorilor.
A fost o primă experiență virtuală
Zone de favorabilitate pentru cultura de legume
Legume pentru consumul propriu se cultivă oriunde în România. Pentru scopuri comerciale însă rezultate bune – cantitativ mai ales, teoretic și calitativ – se obțin doar în anumite areale. Aici a intervenit ceea ce se cheamă zonarea speciilor legumicole, adică repartizarea teritorială a acestora pe baza interdependenței unor factori care avantajează (sau limitează) posibilitățile de valorificare a potențialului biologic, imprimând legumiculturii un pronunțat caracter zonal. În România au fost
legume, legume in camp, zona de favoribilitate, cultura de legume
Scurt istoric al ameliorării mărului
Despre măr se știe că s-a cultivat din Antichitate în Europa și Asia, ulterior răspândindu-se pe toate continentele. Încercări de ameliorare au fost semnalate în Franța, prin anii 1600, când s-au obținut, prin selecție, primele soiuri (clona Renet). Cel care a creat însă un soi de măr științific, prin hibridare controlată, este britanicul Thomas Andrew Knight (1759-1835), al doilea-lea președinte al Royal Horticultural Society. Să admitem că, pentru pomicultură, aceea este perioada de naștere a
mere, meri, mere romanesti, cultura marului, ameliorarea marului
Mai multe articole …
Pagina 145 din 321