Hibrizi noi de legume franțuzești
Pe Vlad Pavelescu, reprezentantul companiei Agriseeds Plant, distribuitor al semințelor de legume Clause, l-am cunoscut la IndAgra, unde erau lansați noi hibrizi de tomate și vinete. Legumicultorii profesioniști știu deja care sunt soiurile preferate, hibrizii cei mai performanți, dar tot ei sunt cei mai receptivi la noile intrări pe piață. Firesc, pentru că trebuie să se adapteze mereu cerințelor pieței și exigențelor consumatorilor. Să vedem așadar cu ce genetică vine Franța și ce legume
legume, hibrizi de legume, legume frantuzesti, hibrizi noi, Agriseeds Plant
Năutul, cultura care permite împărțirea riscurilor
Cultura de năut este, la ora actuală, aproape uitată în România. După ce în anii comunismului era practicată pe suprafețe destul de întinse, existând o cerere destul de mare, acum este aproape uitată. La ora actuală, doar puțin peste 3.000 de hectare mai sunt utilizate pentru producția năutului. „Ce faci, mă? Tu vrei să te întorci în timpul lui Ceaușescu?“, m-au întrebat câțiva cunoscuți când au auzit că am cultivat năut, povestește unul dintre puținii fermieri care se mai ocupă cu creșterea
Leguminoase perene pentru pajiști
Trifoi alb (Trifolium repens)
Exceptând zonele uscate, trifoiul alb este leguminoasa de pajiște cu cea mai mare răspândire; crește și dă rezultate într-un areal care începe din câmpie și până la etajul pădurilor de molid. Planta se menține mai mulți ani chiar și acolo unde există exces temporar de umiditate, având în același timp rezistență mare la ger. Se poate cultiva pe toate solurile, dar le preferă pe cele bogate în fosfor și potasiu, având capacitatea să fixeze în substrat cantități mari
pajisti, lucerna, trifoi, leguminoase, trifoi alb, trifoi rosu, ghizdei alb, lucerna albastra, sparceta, Trifolium repens, Trifolium pratense, Lotus corniculatus, Medicago sativa, Onobrychis viciifolia, leguminoase perene
Protejează-ți culturile cu ajutorul prădătorilor naturali
În natură totul este perfect organizat, există un echilibru ecologic extraordinar. Spre exemplu, în situațiile în care o specie de insecte dăunătoare se înmulțește excesiv, apar și prădătorii ei. Natura găsește întotdeauna soluții pentru a-și rezolva problemele. Modelul acesta a fost replicat și de companiile care activează în sectorul de protecție a plantelor și care sunt preocupate să ofere agricultorilor soluții prietenoase cu mediul. Bioplanet este o societate italiană care din 1991 se
Mai multe articole …
Pagina 216 din 321