Specialiştii recomandă fermierilor să-şi asigure culturile
Din totalul de 180.432 hectare teren arabil din judeţul Suceava, în toamna anului 2017 s-au însămânţat 31.806 ha cu grâu, secară, orz, orzoaică, triticale, rapiţă, legume şi 41.781 ha plante furajere perene, iar în primăvară s-au însămânţat 106.147 hectare.
Trecerea bruscă de la iarnă la vară, având în vedere temperaturile înregistrate în a doua jumătate a lunii aprilie, a determinat o suprapunere a lucrărilor de semănat fără a mai putea delimita culturile cu posibilităţi de însămânţare
Tehnologia culturilor trebuie adaptată situației din teren
Careul culturilor, așa și-a numit compania Naturevo primul eveniment în câmp dedicat culturilor de rapiță, grâu, porumb și floarea-soarelui din acest an. Axat pe soluții de ultimă generație, adaptate schimbărilor climatice, evenimentul și-a propus să arate fermierilor cum pot arăta culturile, chiar și după ce au trecut prin condiții de stres generate de secetă sau umiditate excesivă. Nelipsit de la întâlnirile cu agricultorii, dr. ing. Ioan Enoiu, fondatorul companiei Naturevo, a făcut pentru
Cultura ecologică a cepei de arpagic
Pentru cultura ecologică, soiurile de ceapă trebuie să răspundă câtorva cerințe: să aibă rezistență ridicată la viroze, bacterioze și micoze; să prezinte adaptabilitate la condițiile de mediu; să ofere capacitate mare de producție; să nu aparțină organismelor modificate genetic; să aibă rezistență la transport, păstrare și manevrare.
Pregătirea solului și înființarea culturii
Toamna se desființează resturile culturii anterioare prin discuire și se execută o arătură la 28-30 cm, iar primăvara
bio, ecologic, ceapa, cultura ecologica, cultura cepei, arpagic
Tehnologiile viitorului într-o seră cu salată
Practicarea agriculturii în spații protejate a însemnat, încă de la apariția ei, un uriaș pas înainte. Horticultorii au putut să o ia cu un pas înaintea vremii și să obțină producții cu mult înainte de sezonul obișnuit. Următorul pas a fost obținerea a mai multe cicluri de producție într-un singur an. În același timp, serele și solariile au făcut posibill ca suprafețe întinse din zona de nord a Europei să devină grădini de legume. În Olanda și Belgia, de exemplu, producția din sere și solarii
Mai multe articole …
Pagina 238 din 321