În zonele cu climă temperată unde ne situăm și noi cu cele patru anotimpuri, pajiștile permanente ca și orice altă cultură agricolă perenă ar trebui să beneficieze de o perioadă de „odihnă“ în sezonul rece al anului.

Pe meleagurile mioritice sezonul tradițional de pășunat cu vitele mari (vaci, boi, cai etc.) dura de la Sângiorz (23 aprilie) până la Sâmedru (26 octombrie), după care animalele erau întreținute în stabulație. Excepție au făcut oierii practicanți ai transhumanței mari care vărau

„Domnu’ reporter, dacă Primăria ne dă din nou muntele nostru și femeia mea o să fie sănătoasă, eu nu mai vreau nimic. Restul, câte or mai fi, știu eu cum să le fac pe toate, că doar asta mi-a fost viața!“, îmi spune așa, cu un fel de furie înăbușită și neputincioasă, ca un vaiet mai mult gândit decât vorbit ș-apoi scăpat fără voie. E așa, ca un gând de cioban în pustietatea muntelui, acolo unde, câteodată, gândurile se mai deapănă și cu voce, căci nu le-ascultă decât oile. Căci asta este nea

Mircea Vieroșanu a mai fost interlocutorul nostru în urmă cu câțiva ani. Am fost atunci în Balotești, la ferma sa de creștere a chinchilei, pentru a afla câteva dintre secretele care pun în mișcare o astfel de afacere și pentru a confirma faptul că, într-adevăr, creșterea acestor animale pentru blană aduce venituri, însă doar după ce se trece un test al anduranței. Am reluat dialogul cu domnia sa, de data aceasta pe o altă temă. Înființarea unei asociații-umbrelă pentru toți jucătorii din