Colonie sugrumată…
Oricum am da-o, tot acolo ajungem. Ne sfădim, ne arătăm cu degetul, dar lucrurile sunt cum nu se poate mai clare. Am devenit o ţară în care, graţie ilustrelor capete luminate din politica românească postdecembristă, domină ignoranţa, incultura, dezordinea şi hoţia. Stări de lucruri valorificate din plin de cei care… ne-au sugerat un astfel de parcurs: GLOBALIŞTII. Adică cei care, de fapt, şi-au propus să domine lumea economic. Dar, mai întâi, bucată cu
PUŢIN ŞI MEREU
Vă amintiţi? Într-unul din numerele acestei reviste, exact pe acest spaţiu, scriam cu ceva vreme în urmă despre relaţia care ar trebui să existe între organele de control fiscal şi contribuabili.
Spuneam atunci, printre altele, referindu-mă la priorităţile noului Cabinet, cât de important este să susţii economia inclusiv prin măsuri de relaxare fiscală, pentru care s-ar impune modificarea legislaţiei privind activitatea Ministerului Finanţelor şi a instituţiilor din
Satul românesc, la București
Dezvoltare durabilă, proiecte, programe, dezbateri pe astfel de teme abundă mai peste tot, dar mai ales în peisajul rural românesc, spaţiu pe care ni-l dorim modernizat spre propăşirea lui economică, socială şi culturală. Spuse de la tribună, mediate pe mai toate canalele, abil sincronizate cu potenţa intelectuală capabilă să înţeleagă fenomenele, toate acestea sună cum nu se poate mai frumos.
Realitatea însă, cea trăită de aproape jumătate din populaţia ţării în
Democraţia naşte monştri?!
Urmăream zilele trecute, ca mai tot românul, revolta maselor ca reacţie la aşa-zisa fărădelege guvernamentală. Fără îndoială, a fost o gafă actul, dar mai cu seamă modalitatea promovării Ordonanţei cu pricina, document ce a incitat la revoltă. Sute de mii de oameni au ieşit în stradă ca semn al trezirii neamului din „somnul care naşte monştri“ – cum aveam să aud tot mai des spunându-se în aceste zile.
Priorităţile noului Cabinet, salutat la
Mai multe articole …
Pagina 50 din 77