Romania
Anul nou, metehne vechi?

A devenit obișnuit ca la început de an să ne urăm de bine, încercând să pornim cu o notă de optimism și cu dorința de a ne face viața mai bună. Noi înșine, pentru că cei din vârful trebii se pare că ne-au cam abandonat.

N-ai cum să crezi într-o politică mai gata să te lase fără resurse minime de existență sub motivația sărăcirii statului, a bugetului național căruia nu noi i-am golit sacul, ci slabele guvernări. De fapt, nu este prima dată când poporul trebuie să plătească. Așa că și data asta putem spune că începem un nou an cu metehne vechi.

Revenind mai la ale noastre, la ceea ce ar trebui să intereseze în mod deosebit orice muritor, indiferent de rangul pe care-l poartă la un moment dat, trebuie să remarc că atenția acordată sectorului agricol la nivel național, european și chiar mondial este evidentă în actualul context geopolitic marcat de instabilitate.

Agricultura a devenit un pilon strategic de securitate națională, iar decidenții au nevoie de o strategie pe termen mediu și lung, prin care să se evite măsurile pompieristice sau cele ,,după ureche” luate în situații de criză.

S-a tot spus că avem un potențial agricol care poate asigura hrană pentru vreo 80 de milioane de oameni, numai că tot continuăm să importăm peste jumătate din necesarul de alimente pentru cei aproximativ 20 de milioane de locuitori.

Nu trebuie să uităm că într-o anumită perioadă ne-am plătit o mare parte din datoriile externe cu produse agroalimentare obținute în țară. Așadar, potențial există.

Cine a avut interes să distrugă industria de procesare a produselor agroalimentare, un segment al economiei care aducea plusvaloare? Cu siguranță nu cineva din exterior și nu poporul, cel care este somat acum să suporte pierderile.

Avem un mare deficit al efectivelor de animale față de alte state europene care poate fi recuperat dacă ne planificăm o zootehnie modernă cu o genetică performantă, cu asigurarea biosecurității, sănătății și bunăstării animalelor, iar sprijinul pentru dezvoltarea acestui sector trebuie să fie unul substanțial și prioritar. Zootehnia poate fi asul din mâneca decidenților care să asigure redresarea sectorului agricol

Să ne bucurăm că a plouat în toamnă și începutul de an a venit cu zăpadă, o binecuvântare care ne dă speranțe. Dar să fim prudenți pentru că schimbările climatice sunt o realitate cu impact pe termen scurt, mediu și lung.

Este nevoie mai mult ca oricând de o strategie de gestionare a apei și a mediului care să reducă efectele unor fenomene climatice extreme.

Apoi, trebuie susținute prețurile la energie, combustibili și inputuri astfel încât să fie diminuate presiunile asupra costurilor de producție care ar putea reduce competitivitatea cu alți producători europeni și mondiali.

Anul 2026 poate fi un an de cotitură pentru agricultura românească, iar ținta noastră trebuie să fie echilibrarea balanței comerciale și producerea de plusvaloare în cazul materiilor prime obținute.

Numai că pentru asta decidenții trebuie să uite... vechile metehne și să le fie alături mai mult ca oricând celor care fac să avem ce pune pe masă: Măria Sa fermierul și apoi lumea în care se află – Lumea Satului.

Doar așa 2026 va fi cum ni l-am urat la cumpăna dintre ani: mai bogat, iar noi mai sănătoși.

Teofilia BANU

editorial

Alte articole:

Imperiul ni-micului

IAc-așa și așa...

Efect sau cauză?

Omul cu capra...

Dă câinele din coadă?

Criza noului început?

Robotul suprem

ConVINge-te de ce să fie românesc?

Iarna car și vara sanie...

Gânduri și dorințe la sfârșit de an

Agricultura europeană la răscruce

Dacă vrei roade, seamănă ogorul

Mercosur - pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Austeritate de tip fanariot

Capacitatea de a reveni la normalitate

Cutremur în piață

Ce ne-am dorit și ce va fi...

Sate fantomă

„Dușmanul“ nevăzut...

DERIVA MINȚILOR