453 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii din mediul rural și protejarea patrimoniului cultural, în 2016
Solicitanții de fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală pot depune proiecte, începând de miercuri, pentru dezvoltarea infrastructurii rurale, agricole sau forestiere și protejarea patrimoniului cultural, sumele disponibile pentru anul 2016 depășind 453 milioane de euro, a anunțat, marți, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
"Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță că miercuri, 25 mai, ora 9,00, se va deschide sesiunea de primire de
fonduri europene, fonduri nerambursabile, dezvoltare rurala, infrastructura, patrimoniu cultural, 2016, mediul rural
Peste 172 milioane de euro disponibili în 2016 pentru producția și industria pomicolă și pentru procesarea produselor agricole
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale primește, începând din data de 20 mai 2016, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul submăsurilor 4.1a – „Sprijin pentru investiții în exploatații pomicole”, 4.2a – „Sprijin pentru investiţii în procesarea /marketingul produselor din sectorul pomicol”și 4.2 – „Sprijin pentru investiţii în procesarea /marketingul produselor din sectorul
fonduri europene, fonduri nerambursabile, pomicultura, produse agricole, procesatori, Masura 4 1a, Masura 4 2, Masura 4 2a
A fost demarată autorizarea la plată a schemei de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire) precum și pentru submăsurile compensatorii din PNDR aferente Măsurii 13
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că începând cu data de 12.05.2016 a demarat autorizarea la plată a schemei de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire) precum și pentru submăsurile compensatorii din PNDR aferente Măsurii 13. Numărul total de fermieri pentru care au fost emise deja ordinele de plată este de 532.362 fermieri. Suma totală autorizată după data de 12.05.2016 este de 944.2 milioane lei (212,89 milioane
APIA, PNDR, clima, mediu, inverzire, Masura 10, Masura 13, compensatii, autorizarea la plata
Condiția ca termenul de valabilitate de 10 ani pentru contractele de arendă a fost eliminată la depunerea proiectelor la AFIR
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale primește, începând din 28 aprilie 2016, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul primei sesiuni de depunere a proiectelor prin intermediul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pentru anul 2016.
Una din modificările foarte importante pentru simplificarea accesării finanțării nerambursabile europene de către solicitanți o constituie eliminarea termenului de valabilitate de minim
fonduri europene, fonduri nerambursabile, AFIR, arenda, contracte de arenda, depunere proiecte
Mai multe articole …
- Primele sesiuni de primire a proiectelor prin PNDR 2014-2020 pentru anul 2016
- Au fost publicate versiunile consolidate ale Ghidului Solicitantului aferente sM 4.1, sM 6.1, sM 6.3, sM 16.4 și sM 16.4a
- Primele sesiuni de primire a proiectelor prin PNDR 2014-2020 vor fi deschise joi, 28 aprilie
- AFIR lansează o aplicație on-line pentru rezolvarea rapidă a disfuncționalităților din sistem
Pagina 80 din 100