9.000 de tineri şi-au făcut ferme cu bani europeni
Peste 9.000 de tineri, dintre care aproape 4.000 de femei, au început afaceri cu ferme la ţară în ultimii patru ani, pentru care au primit fonduri nerambursabile de peste 200 de milioane de euro, potrivit datelor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).
Prima sesiune de cereri de proiecte aferentă măsurii 112 - "Instalarea tinerilor fermieri" a fost deschisă în decembrie 2008. Până la jumătatea lunii octombrie, APDRP a încheiat contracte pentru instalarea în mediul rural
Întreruperea de plăţi pentru Programul Operaţional Pescuit va fi ridicată în ianuarie - februarie 2013
Întreruperea de plăţi pe Programul Operaţional Pescuit va fi ridicată în luna decembrie, cel târziu ianuarie - februarie 2013, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
'Plăţile au fost întrerupe la data de 13 ianuarie până pe data de 13 iulie a acestui an. Întreruperea plăţilor înseamnă că România poate să plătească de la bugetul de stat către beneficiari acele sume însă CE nu rambursează aceste sume până când nu vor fi reparate deficienţele
Daniel Constantin: Sper să obţinem ridicarea întreruperii plăţilor la Programul Operaţional de Pescuit
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a afirmat, miercuri, la Bruxelles, că speră să obţină ridicarea întreruperii plăţilor la Programul Operaţional de Pescuit, în urma discuţiilor pe care le va avea cu comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit, Maria Damanaki.
'Voi avea o discuţie cu doamna comisar Maria Damanaki pe o problemă sensibilă pentru România, la care m-am angajat încă de la începutul mandatului de ministru să o rezolv. (...) Aşa cum ştiţi, avem întrerupte plăţile din
Lansarea sesiunilor de depunere a proiectelor pentru măsurile 121 și 123
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va organiza o nouă sesiune de depunere a proiectelor pentru măsura 121 “Modernizarea exploataților agricole” și respectiv pentru măsura 123 ”Creșterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” în perioada 26 noiembrie 2012 – 18 ianuarie 2013.
“Am luat această decizie, de a deschide o nouă sesiune pentru măsura 123, în contextul dificultăților legate de comercializarea legumelor și fructelor în România. Prioritatea mea ca ministru este
Mai multe articole …
- Plăţi de 1,079 miliarde de euro pe dezvoltare rurală, până la finele anului
- România stă cel mai prost la absorbţia fondurilor europene, dar are stabilitate macroeconomică
- Nouă sesiune în noiembrie pentru măsurile vizând investiţii în ferme şi în depozite de legume şi fructe
- Pierderile suferite de fermieri din cauza secetei nu pot fi compensate din fonduri europene
Pagina 97 din 100