Nanotehnologii de acum 300.000 de ani
Știința, cu toate extensiile ei actuale, nu reușește să găsească răspunsuri pentru multe dintre întrebările omenirii. De fapt, se pare că, pe măsură ce avem impresia că știm mai mult, alte descoperiri vin să bulverseze teoriile pe care le-am adoptat ca fiind realitate.
Sute de obiecte preistorice, găsite de-a lungul timpului în întreaga lume, asupra cărora s-au făcut cercetări privind chimia lor și locul de proveniență, au uimit lumea științifică prin faptul că nivelul tehnologiei folosite
Cercetări în sprijinul dezvoltării și protejării patrimoniului național de material genetic de la soiurile de plante și rasele de animale tradiționale și cu importanță economică
IBNA Balotești este coordonatorul acestui proiect sectorial finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării și se preocupă în principal de resursele genetice animale din România împreună cu Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor - Balotești și Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas. Partenerii din proiect cu preocupări în domeniul resurselor genetice vegetale sunt: INCDBH Ștefăneşti, INCDA Fundulea, ICDP Mărăcineni, ICDVV Valea
material genetic, IBNA Balotesti, patrimoniu national, soiuri de plante, rase de animale, importanta economica
13 linii de soiuri de orez coreean vor fi testate la Brăila
Vizita delegației coreene la București în luna ianuarie 2018 a avut loc în cadrul Acordului de colaborare încheiat între Fundația de Cooperare Industrie – Academie, Universitatea Națională Kyungpook – Corporația de Uniune Agricolă Gungangnara din Daegu (Coreea de Sud) și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila privind realizarea proiectului intitulat „Cercetarea comportării și ameliorarea soiurilor de orez în contextul încălzirii globale“.
Proiectul menționat are ca obiective
Repere în învățământul agricol preuniversitar
Învățământul agricol în țara noastră a apărut mai târziu decât în țările din vestul Europei.
Prima școală agricolă organizată și de durată a apărut sub Barbu Știrbei în 1852/53 la Pantelimon, care în 1869 s-a mutat pe moșia de la Herăstrău, unde a evoluat până la USAMV de astăzi trecând prin fazele: Școala Centrală de Agricultură Herăstrău, în 1904 capătă statut de învățământ superior, în 1929 Academia de Înalte Studii Agronomice, în 1939 facultate de agronomie în cadrul Politehnicii
Mai multe articole …
Pagina 33 din 40