„În 2050 oceanele ar putea avea mai mult plastic decât pești“
Începem anul optimist și cu promisiunea că de acum ne vom preocupa mai mult de soarta Planetei Albastre. În al doisprezecelea ceas! Comisia Europeană a lansat la jumătatea lunii ianuarie un comunicat de presă în care sunt menționate obiectivele pentru reducerea poluării cu plastic. Între timp, răspunderea de a proteja natura revine fiecăruia dintre noi.
Comisia Europeană – Strasbourg, 16 ianuarie 2018
Prima strategie la nivel european privind materialele plastice, adoptată astăzi, se înscrie
Petre Daea spune că i-a trecut starea de rău după beţia din 1968, pentru că a fost "atent în viaţă"
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, susţine că i-a trecut starea de rău de după beţia din 1968, pe care "a dezvăluit-o" zilele trecute în spaţiul public, pentru că "a fost atent în viaţă" şi acceptă toate întrebările celor care nu au înţeles durerea sa de cap.
"Dumneavoastră sunteţi un om tânăr nu aveţi vârsta mea. Te rog să o ai şi o să vezi că trece, şi trece bine dacă eşti atent în viaţă. Eu tot timpul am fost atent în viaţă şi sunt
Autostrăzi cu viteza melcului: 22,6 km/an, după 1990
Ministerul Transporturilor a anunțat că, în 2018, va aloca 1,71 miliarde lei pentru construirea de autostrăzi și centuri ocolitoare, mai mult cu 20% decât suma cheltuită în 2017, de 1,44 miliarde de lei. Bugetul va crește nesemnificativ în 2019 și 2020, fiind estimat la 2,39 miliarde de lei, respectiv 2,94 miliarde de lei, potrivit bugetului pentru 2018 și estimărilor până în 2020. Și tot Ministerul Transporturilor a informat că Guvernul României a semnat, la sfârșitul anului trecut, un
Grație Apelor Române Prahova sătenii au la robinet apă curată, de munte
De mai mulți ani, la Ploiești funcționează, cu rezultate notabile, o unitate etalon a Apelor Române, și anume Exploatarea Sistem Zonal Prahova, care printr-o rețea de aducțiune, de peste 160 km, aduce în casele sătenilor din județ apă curată, de munte, de la cele două mari acumulări – Paltinu și Măneciu. Despre aceasta ne vorbește ing. Sorin Neculai, directorul societății.

– Cum arată bilanțul anului care tocmai a trecut?
– Rodnic, dacă putem spune așa. Asta pentru că o mare parte a
Mai multe articole …
Pagina 78 din 104