Proiectul educativ „Săptămâna fără calculator” - organizat de Muzeul Naţional al Satului din București
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2016, ateliere meşteşugăreşti destinate copiilor din învăţământul preşcolar şi primar, organizate cu prilejul vacanţei semestriale, activităţi interactive cuprinse în proiectul educativ „Săptămâna fără calculator”.
Gândit ca o alternativă la folosirea excesivă a computerului, programul facilitează diversificarea preocupărilor
Ajută SCAPA să te ajute! Sau cum banii din colectarea de deșeuri din agricultură s-au întors în comunitate
„Dar din dar se face rai“ este o vorbă des întâlnită în cultura poporului român, dar despre adevărata ei valoare înțelegi abia când vezi cum lucrurile mici pot avea un impact semnificativ în comunitățile care au nevoie de ajutor.
Este început de septembrie și pe geamul mașinii, la orele timpurii ale dimineții, zărim agitație mare în curțile oamenilor și pe străduțele înguste care duc spre șosea. Este lunea
O istorie de ținut minte
Cine a spus: „Să nu-i dea Dumnezeu românului cât poate să ducă, să îndure și să rabde“ a trecut prin ciur și dârmon, cum se spune, iar viața i-a fost dată la darac.
Mi-am amintit aceste vorbe ori de câte ori m-am întâlnit cu chinurile celor în mijlocul cărora am trăit. Născut între cele două războaie, mai aproape de ultimul, am înțeles ce se întâmpla în anii de după încheierea celor mai
„Caravana cu medici“ sau când medicina se transformă în pasiune
Este una dintre acele zile caniculare de care luna august n-a dus lipsă în acest an. Aici, în comuna Teișani, în apropierea Vălenilor de Munte, căldura este mai puțin sufocantă. În curtea dispensarului, care arată la fel ca o casă oarecare de prin părțile locului, la umbra unor pomi, s-a adunat ceva lume. Așezate comod, pe scaune, vreo șapte femei, de toate vârstele, stau de vorbă. O adevărată imagine de șezătoare. Doar doi domni stau de vorbă, retrași undeva
Mai multe articole …
Pagina 87 din 104