APIA a încheiat aal 2-lea act adiţional la convenţiile de finanţare a capitalului de lucru necesar crescătorilor de porcine
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a încheiat cel de-al doilea act adiţional la convenţiile privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii Măsurii 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a porcine, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
Potrivit acestor acte adiţionale, APIA emite, la cererea solicitantului, adeverinţa prin care se atestă că acesta a depus cerere de ajutor pentru Măsura 215 - Plăţi
Creştere cu aproape 62% a numărului de animale sacrificate şi diminuare de 7,2% în cazul păsărilor, în martie 2013
Numărul animalelor sacrificate a înregistrat, în martie, o creştere, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, rezultate pozitive fiind consemnate la bovine (+8,9%), porcine (+4,6%), ovine şi caprine (+61,8%), arată datele provizorii publicate, joi, de către Institutul Naţional de Statistică /INS/. Pe de altă parte, la numărul total al păsărilor sacrificate s-a înregistrat o scădere de 7,2%.
Potrivit sursei citate, în martie 2013, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, numărul total de
Constantin discută cu patru miniştri turci pe restricţiile impuse României privind importul şi tranzitul animalelor vii
Restricţiile impuse României privind importul şi tranzitul animalelor vii prin Turcia vor fi discutate marţi cu patru miniştri turci, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
"Voi avea, marţi, întâlniri cu patru miniştri turci, respectiv cu cel al Agriculturii, cu ministrul Silviculturii, cu cel al Justiţiei şi cu ministrul Economiei. Subiectul principal al discuţiilor este legat de restricţiile privind importul şi tranzitul animalelor
Comisia Europeană va interzice folosirea unor pesticide dăunătoare albinelor
Comisia Europeană va restricţiona temporar folosirea a trei dintre cele mai populare pesticide din cauza temerilor legate de pericolul pe care îl reprezintă acestea pentru viaţa albinelor, a indicat luni o sursă a Comisiei citată de Reuters. Decizia survine după ce UE a supus din nou la vot interdicţia, în urma unui prim vot neconcludent desfăşurat în martie.
Nici în urma votului de luni nu s-a ajuns la o poziţie unitară, însă '15 state membre au votat în favoarea propunerii, aşa încât CE va
Mai multe articole …
- Crescătorii de ovine solicită autorităţilor o derogare de la Codul Muncii cu privire la angajarea prin contract a ciobanilor
- Crescătorii de ovine şi caprine pot depune, începând de vineri, cererea pentru plata subvenţiilor pe cap de animal
- 800.000 de mici fermieri riscă să dispară după eliminarea cotelor la lapte
- Două noi rase de ovine, obtinute la Constanta
Pagina 98 din 107