Călătorie spirituală prin Giurgiu
• De la o fostă geamie la raiul frescelor părintelui Arsenie Boca
Deşi are o istorie abundentă şi deţine un potenţial natural generos, amintind fie şi doar prezenţa pe latura de sud a Dunării, Giurgiu nu este un judeţ bogat în obiective ori trasee turistice. Reţinem, pentru o drumeţie prin judeţ, rezervaţiile naturale din zona ostroavelor Cama – Dinu – Păsărica şi Delta Neajlovului, câteva clădiri monument istoric din Giurgiu şi Mănăstirea Comana, despre care noi am
Evoluţia vremii în intervalul 1-15 februarie 2014
Caracteristici termice şi hidrice
Sub aspect termic, în acest interval temperaturile medii ale aerului se vor încadra în limite apropiate de normele climatologice, în cea mai mare parte a teritoriului agricol.
Cantităţile de precipitaţii prognozate vor înregistra valori apropiate de mediile multianuale în majoritatea regiunilor agricole, cu excepţia zonelor sud-vestice ale ţării, unde acestea vor putea fi deficitare.
Starea solului
În cultura grâului de toamnă rezerva de umiditate
Fermele de familie, discreditate în România, prospere în restul Europei
În lipsa unei politici de sprijinire a micilor exploataţii de familie şi a fermelor mici în general, disproporţia dintre fermele de dimensiuni mici şi marile exploataţii din România este demnă, mai degrabă, de continentul african decât de un stat european. Ţara noastră a ajuns la performanţa ca aproximativ 1% dintre cei un milion de fermieri care primesc subvenţii pe suprafaţă să beneficieze de jumătate din cuantumul total al subvenţiei pe care UE o acordă fermierilor din România. Cu alte
Deficit de apă în Bărăganul de Nord
Corelaţie nefavorabilă
În toamnă, Bărăganul de Nord a beneficiat de un aport de apă din precipitaţii de 154 mm, cu 58 mm peste media multianuală de 96 mm. Trebuie menţionată însă distribuţia neuniformă a precipitaţiilor din toamnă, lunile septembrie şi octombrie aducând un aport substanţial de apă, asigurând astfel condiţii optime însămânţării şi pornirii în vegetaţie a culturilor. Luna noiembrie a beneficiat însă de un aport redus de apă din precipitaţii, asigurând doar 20 mm, jumătate din
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 313 din 516