Grăsimea de struţ, un deşeu cu un remarcabil potenţial de valorificare
În perioada iunie 2011 – iunie 2012, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică ICCF Bucureşti a efectuat o serie de cercetări care au avut ca rezultat transformarea unui deşeu, respectiv a grăsimii de struţ, în produse cu înaltă valoare economică. Aceste cercetări s-au derulat în parteneriat cu un agent economic, SC Suraki SRL, din localitatea Răsuceni, judeţul Giurgiu, făcând obiectul unui proiect finanţat din fonduri structurale (FEDR) şi bugetul de stat şi cofinanţat
Hrană unică cu microzeogen (MZG) pentru animale de companie, o noutate pe piaţa românească!
Nutriţia adecvată este unul dintre cei mai importanţi factori care asigură menţinerea sănătăţii animalelor. O masă completă este o combinaţie echilibrată de proteine, lipide (inclusiv acizii graşi polinesaturaţi omega-6 şi omega-3), carbohidraţi, vitamine, minerale şi aminoacizi graşi esenţiali.
Gama de hrană pentru câini și pisici Nature’s Protection reprezintă o descoperire nutritivă unică care are în compoziție, pe lângă acești principii alimentari și MicroZeoGen, un zeolit de natură
Hrana albinelor în timpul iernii
Am vizitat stupina unuia dintre cei mai mari apicultori ai ţării, Dan Puişoru, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor Profesionişti „Albina Râmniceană“, pentru a afla cum se prezintă o familie de albine în lunile de iarnă.
La începutul anului albinele încep să-şi reia ritmul biologic. Din prima decadă a lunii ianuarie matca începe să depună ponta în familia de albine, chiar şi când afară sunt temperaturi negative. Nu trebuie să uităm, însă, că am trecut printr-o toamnă lungă, călduroasă. Apoi a
Stâna, ca sursă de venit
Construcţia stânelor în zonele montane, după un proiect iniţiat la Centrul de Formare şi Inovaţii pentru dezvoltare în Carpaţi (CEFIDEC) Vatra Dornei în 2007, a devenit o necesitate în ultimii ani. Acest tip de stână înglobează spaţii destinate adăpostirii vitelor, spaţii de cazare şi grupuri sanitare cu duşuri atât pentru ciobani cât şi pentru turişti, spaţii pentru prepararea şi păstrarea produselor obţinute la stână, separate de spaţiul de gătit al ciobanilor, spaţii pentru luat masa
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 315 din 516