La cartofi producţii mari, dar sub aşteptări
Aşa cum se ştie, Suceava este unul dintre judeţele mari cultivatoare de cartofi. Anul acesta condiţiile meteo au făcut ca producţia să fie ceva mai bună, cel puţin comparativ cu anul trecut dar, din spusele specialiştilor, se pare că aceasta nu s-a ridicat totuşi la nivelul aşteptărilor.
Producătorii se descurcă pe cont propriu
„Nu a fost suficient de bună, nu pe cât ne-am fi aşteptat. Noi am spus că obţinem peste 20 de tone la hectar din cele 21.695 hectare cultivate, dar din ceea ce s-a
La Cotnari reînvie livezile de altădată
Consemnam în urmă cu doi ani, la vremea recoltării cireşelor, un eveniment deosebit: în plantaţia aparţinând domnului ing. Dan Băianu camioanele frigorifice aşteptau la coadă să fie încărcate. Direcţia? Sankt Petersburg. Se relua astfel tradiţia de dinainte de 1990, când „Boamba de Cotnari“, un soi local deosebit de valoros, era expediată în mai multe ţări ale Europei.
Era un început la care domnul ing. Băianu, om al locului şi pasionat de meseria lui, visa de multă vreme: să unească şi să
Livezile la sfârşit de toamnă
Odată cu încheierea recoltării fructelor, activitatea în livezi nu ia sfârşit pentru că vom continua să executăm lucrările care asigură producţia de fructe pentru anul 2014, care să realizeze în optim cei cinci factori de producţie: aer, lumină, căldură (prin lucrări în coroana pomilor), apă (prin continuarea irigaţiilor), hrană (prin lucrări de fitoprotecţie).
Pregătirea pomilor pentru iernat
Prima lucrare de care trebuie să ne ocupăm este aplicarea, diferenţiat pe specii şi în funcţie de ce
Jumătate din banii crescătorilor de animale ajung pe „apa sâmbetei“
Doar 60% din banii pentru sprijinul alocat păşunilor montane ajung cu adevărat la crescătorii de animale. Restul se duc pe „apa sâmbetei“, mai exact, către firme care n-au nicio treabă cu agricultura, către asociaţii „dubioase“ şi agricultori inactivi care „iau subvenţie, dar stau la Milano“, susţin fermierii membri ai alianţei ROPAC, care cuprinde mai multe organizaţii reprezentative din sectorul zootehnic.
Pentru a corija această anomalie, fermierii propun autorităţilor competente ca banii
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 351 din 516