Agricultura, mai rentabilă pe timp de secetă
Recolta bună din acest an nu este şi un prilej de bucurie pentru producătorii agricoli. La 50-60 de bani, cât primesc pe kilogramul de grâu, nici măcar nu pot să-şi acopere costurile, fapt care pune în pericol înfiinţarea culturilor pentru noul sezon. Preţuri mici se anunţă şi la porumb şi floarea-soarelui.
Paradoxul acestei campanii: tărâţa mai scumpă decât grâul
În Teleorman, la Conţeşti, producţia din acest an a fost mai bună decât în alţi ani, însă preţurile sunt cu mult sub aşteptările
2013 în viticultură: struguri mulţi şi vinuri superioare
Raportat la extremele climatologice, anul 2013 ar trebui să fie mai bun pentru viticultură, în comparaţie cu 2012, când viţa de vie a fost afectată de gerurile năprasnice din februarie şi apoi de seceta atmosferică şi pedologică puternică din lunile iunie-august. Fenomenele meteorologice din acest an s-au manifestat izolat, două valuri de grindină, de la sfârşitul lunii mai şi prima decadă a lunii iulie, afectând, suprafeţele plantate cu viţă de vie din Odobeşti, Broşteni, Ţifeşti, Jariştea
Lucrări de întreţinere într-o plantaţie ecologică
La 25 km sud-est de Satu Mare, în Homodoru de Jos, din comuna Homoroade, se află prima livadă ecologică certificată din judeţ, care-i aparţine inginerului Ioan Pop (foto). Ferma are o suprafaţă totală de 13,95 ha: 4 ha sunt cultivate cu măr, 0,50 ha cu prun, 0,55 ha cu cireş şi vişin, 1,85 ha cu viţă-de-vie, diferenţa fiind ocupată cu plante de nutreţ, floarea-soarelui şi porumb, încadrate tot în tehnologia eco.
Densităţi de plantare şi alegerea soiurilor
Livada trece în anul şase de la
Pot fi recondiţionate baricurile?
Unul dintre cele mai importante momente în procesul de vinificaţie îl reprezintă maturarea vinului în baricuri pentru o perioadă determinată de timp. Acest lucru conferă vinului cantitatea de taninuri specifică şi, în egală măsură, definitivează aromele sale. Renumitele butoaie de stejar, cu capacităţi de 225 de litri, care fac parte din recuzita oricărei crame care se respectă, au o perioadă de utilizare de numai 3-4 ani, reprezentând ciclurile de maturare, motiv pentru care sunt considerate
Subcategorii
Mai multe articole …
Pagina 377 din 516