Am spus-o și repet: grație celor cu pâinea și cuțitul s-a vândut țara precum braga la colț de stradă. Ne-am pus la mezat la prima strigare a oricărui venetic, așa-zis investitor, cu doi lei în buzunar. Tot, absolut tot, s-a vândut și demolat. Am ajuns acum dependenți de importuri, după ce am dat pe degeaba agoniseala de decenii a acestui neam. Nu trebuie să uităm ce-am avut și ce ne-a mai rămas. Și s-o spunem și celor care acum se chinuie în nevoi generate de democrațiile deșănțate și

Un nou început de an, noi speranțe, dar și îngrijorări față de ce va fi să fie. Informațiile, zvonurile ajunse în mediul online ori din colț de stradă par de-a dreptul apocaliptice: crize de tot felul, război, încălzire globală, secetă...

Dintre toate acestea, ce-i drept, pe noi, tinerii, ne sperie efectiv ideea „zăngănitului de arme“ despre care aud tot mai des și mult vorbindu-se în ultima vreme, care naște, firesc, întrebarea: va fi pace sau război?

Existența conflictului de la răsărit

A mai trecut un an. Un Nou An ne așteaptă. Cum va fi? La fel ca în ultimii doi ani, nimeni nu poate da un răspuns cert. Nimic nu mai este previzibil. Totul e volatil, incert, nesigur. Lumea pare a fi cuprinsă de haos. Cu aceste gânduri pășeam pe strada unei localități de provincie de Ziua Națională. La un moment dat, văd un bătrân îmbrăcat în port popular, sprijinit de un toiag. Îl recunosc cu greu pe nea Ionel, un veteran de război care bate în suta de ani. Îl știu de când eram copil… Pe

Nu o dată am auzit de occidentali, și nu numai, fermecați pur și simplu de plaiurile noastre mioritice. „Iubesc arhaismul de la voi, din satele voastre“, îmi spunea la un moment dat un britanic rătăcit pe străzile Brașovului și pe care m-am oferit să-l îndrum. Dar, cel puțin în ultimii zece ani, au început să se întâmple lucruri… Partea bună e că, tot mai muți orășeni – și vorbim aici de un număr de ordinul sutelor de mii – au ales să se mute la sat. Sătui de viața de oraș, au făcut un pas