La câmp, tot cu vaca şi calul
Multe sunt aspectele care fac să nu meargă totul bine în economie şi mai cu seamă în agricultură.
Unul dintre fenomenele negative ce se manifestă de vreo douăzeci de ani în acest ultim domeniu, este utilizarea din ce în ce mai redusă a serviciilor de mecanizare şi hidroameliorative, mai cu seamă pentru fermele mici şi mijlocii. Ponderea valorii acestora în producţia agricolă a rămas încă alarmant de mică.
Statisticile scot în evidenţă o dotare tehnică a agriculturii care n-ar trebui să ne îngrijoreze: peste 184 de mii de tractoare, 24.100 de combine, 147 de mii de pluguri etc. Numai că aceasta este concentrată în exploataţiile mari şi mijlocii, micii fermieri fiind condamnaţi să-şi lucreze pământurile tot cu vaca şi calul. Dacă o mai fac.
De aici şi producţiile medii de două, trei ori mai mici decât în multe alte ţări. Semn al sărăciei perpetue.
Iată unul din motivele depopulării satelor noastre, alături de altele ce-i fac pe mulţi să plece-n pribegie, iar mica gospodărie să dispară. Şi odată cu ea imense bogăţii.
Lipsa capitalului şi accesul diferit al multor fermieri la mijloace de mecanizare performante, destructurările din ultimii 20 de ani în organizarea serviciilor de mecanizare, depăşirea duratei de funcţionare a peste jumătate din tehnica existentă şi chiar lipsa consultanţei de specialitate sunt, spun mulţi dintre responsabilii domeniului, principalele cauze ale acestei situaţii.
Pe de altă parte, investiţiile care se fac în agricultură, în mod deosebit de către fermieri cu slab potenţial economic, atraşi de mirajul banilor europeni, nu fac decât să-i transforme pe aceştia în robii instituţiilor financiare.
Cu siguranţă astfel de investiţii realizate de grupuri de fermieri ar fi mai eficiente nu doar pentru agricultori, pentru micii agricultori în mod deosebit, ci şi pentru ţară. Istoria a dovedit-o, aşa că orice calcul în acest sens ar fi de prisos.
Să ne amintim doar de marile silozuri în care putea fi depozitată întreaga producţie agricolă a unui judeţ. Apoi, de secţiile de mecanizare care deserveau mai multe exploataţii agricole etc.
Se vorbeşte adesea de puterea exemplului. Iată unul: Franţa, unde sunt înfiinţate de peste 80 de ani asociaţii ale prestatorilor de servicii de mecanizare şi unde, de asemenea, funcţionează şi multe cooperative pe domenii de activitate.
Oare câtă vreme ne mai trebuie să învăţăm care-i „calea pe vale“? Cine, în afară de specialiştii noştri, ar trebui să ne demonstreze că drumul spre performanţă înseamnă inclusiv evitarea consumării de resurse financiare care nu aduc creşteri de producţie şi plusvaloare? O primă soluţie? Reînfiinţarea unor secţii de mecanizare, poate şi spaţii de colectare-depozitare comune, de data aceasta pe lângă primării sau camerele agricole, care să asigure prestări de servicii pentru micii fermieri ce nu-şi permit investiţii în tehnologie.
O abordare care ar merita pusă pe „note“ de guvernanţi. A neglija elemente de bază ale existenţei satului românesc, înseamnă a-ţi dori ca acesta să nu mai existe. Refuz să cred însă că cineva chiar nu vrea performanţă în agricultură. Sau, cine ştie?! Concurenţa-i mare, interesele la fel!
Ion BANU
