Sisteme antigrindină achiziționate cu fonduri europene
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a acordat finanțare pentru achiziționarea și instalarea sistemelor de plasă antigrindină în exploatații pomicole prin submăsura 4.1a din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
AFIR a încheiat contracte de finanțare cu 412 pomicultori în valoare de 204 milioane de euro prin submăsura 4.1a „Investiții în exploatații pomicole”.
Dintre aceștia, 85 au prevăzut prin proiect achiziționarea de plase antigrindină. Valoarea
fonduri europene, fonduri nerambursabile, antigrindina, AFIR, submasura 4 1a
Beneficiarii PNDR urmează să încaseze banii solicitați pentru proiecte de investiții
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală care au încheiat contracte de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și care au depus cererile de plată la AFIR în luna aprilie 2019, vor primi în conturile bancare în data de 13 mai 2019 sumele aferente cheltuielilor eligibile realizate în cadrul proiectelor. Suma totală care va fi transferată beneficiarilor PNDR este de 23.353.638,77 euro.
La
PNDR 2014 2020, AFIR, cereri de plata, investitii agricole, 2019, beneficiari PNDR
Susținerea financiară a cooperării fermierilor prin PNDR 2020
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale finanțează prin submăsurile 16.4 și 16.4a din cadrul Programului Național de Dezvoltare 2014 – 2020 (PNDR 2020) cooperarea între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol. Cererile pentru finanțarea cooperării dintre fermieri și microîntreprinderi, întreprinderi mici, ONG-uri, consilii locale sau unități școlare, sanitare, de agrement sau de alimentație, se depun până la data de 30 iunie 2019, ora 16:00. Pentru finanțarea
fonduri europene, fermieri, fonduri nerambursabile, dezvoltare rurala, PNDR 2014 2020, AFIR, cooperare, aprovizionare, sustinere financiara, piete locale
Fermierii își pot asigura culturile cu bani europeni
Începând cu luna aprilie 2019 se află în derulare sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 - Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, cu scopul de a încuraja fermierii să își asigure culturile împotriva fenomenelor climatice nefavorabile, cum ar fi: inundații, secetă, grindină, îngheț, ploi torențiale, tornade, furtuni, etc.
Sesiunea anuală de depunere a cererilor de finanțare pentru această
fonduri europene, fonduri nerambursabile, culturi agricole, asigurare recolte, fenomene meteo extreme, asigurari
Mai multe articole …
- AFIR prelungește sesiunea de depunere a proiectelor aferente submasurilor 16.4 si 16.4a
- Clarificări privind aplicarea OUG 114/2018 în cazul investițiilor finanțate prin PNDR
- Beneficiarii PNDR radiați conform legii au posibilitatea reautorizării activității la Registrul Comerțului
- Noi sesiuni de depunere proiecte deschise prin PNDR
Pagina 55 din 100