AFIR prelungește sesiunea de depunere a proiectelor aferente submasurilor 16.4 si 16.4a
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare aferente submăsurilor 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare” și 16.4a „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare - sectorul pomicol”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Astfel, proiectele prin care se poate solicita
Clarificări privind aplicarea OUG 114/2018 în cazul investițiilor finanțate prin PNDR
Conducerea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a luat o serie de decizii referitoare la situația generată de aplicarea prevederilor OUG nr. 114/ 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și la impactul pe care aplicarea acestui act normativ îl are asupra proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.
În
PNDR 2014 2020, AFIR, finantari, FEADR, clarificari AFIR, GBER
Beneficiarii PNDR radiați conform legii au posibilitatea reautorizării activității la Registrul Comerțului
La solicitarea conducerii Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, specialiștii Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) au transmis clarificări privind situația beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală constituiți ca persoană fizică autorizată (PFA) și ca întreprindere individuală (ÎI), care au intrat sub incidența Legii nr. 182/ 2016 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/ 2008 privind desfășurarea activităților economice de către
PFA, PNDR 2014 2020, afine, Registrul Comertului, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale, beneficiari PNDR, reautorizare
Noi sesiuni de depunere proiecte deschise prin PNDR
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management a Programului Național de Dezvoltare Rurală, a deschis în trimestrul I al anului 2019 noi sesiuni de primire de proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, astfel:
- sM 4.3 - Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – irigații
- sM16.4 - Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare
- sM16.4a - Sprijin pentru
MADR, fonduri europene, PNDR, proiecte europene, fonduri nerambursabile, sesiuni PNDR
Mai multe articole …
- Fonduri disponibile pentru reducerea efectelor dezastrelor naturale și asigurarea producției agricole
- PFA-urile și întreprinderilor individuale care au mai mult de 5, respectiv 10 coduri CAEN vor fi radiate din Registrul Comerțului
- Primele credite acordate prin FEI, cofinanțate din PNDR
- Rata de absorbție a fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală continuă să crească
Pagina 56 din 100