Cum putem scăpa de insomnie cu tratamente naturiste
Una dintre problemele tot mai frecvente este insomnia, anumite studii arătând că aproape jumătate din populația lumii se confruntă cu așa ceva. Și tot la nivel mondial, aproximativ 20% din populație acuză că nu doarme suficient. Practic, doar 30% din semenii noștri nu se confruntă cu insomnia.
Un organism obosit va deveni vulnerabil în fața bolilor, astfel că, în cazul în care insomnia este de durată, este bine să apelăm la medic. Iar dacă apar semne ale depresiei, insomnia ducând la o astfel
Puterea exemplului...
Educația sau mai bine zis acest întreg ciclu de educare a noii generații începe încă din momentul în care ne naștem și poate că nu ar trebui să se oprească niciodată.
Dar, totodată, cred că întregul ciclu este de o asemenea anvergură încât învățarea nu poate fi localizată strict într-un anumit segment. Adică nu putem învăța doar din cărți, filme ori doar din experiența zilnică. De aceea, cred că toate interacțiunile ne pot învăța diferite lucruri. Doar că diferența unei bune educații este dată
IA românească a întâlnit chimonoul japonez într-un spectacol inedit
Sursă de inspirație pentru mari creatori de modă ai lumii, pictori, fotografi și chiar arhitecți, ia românească este identitatea noastră culturală. Portul popular românesc, iubit de personalități regale și vedete, poate că este prea puțin promovat și de aceea ne bucurăm ori de câte ori se organizează câte un eveniment ce are simbolurile sale în prim-plan.
Unul dintre cele mai frumoase omagii aduse iei românești a fost expoziția „Chimonoul întâlnește ia“, chiar în luna în care o aniversăm an de
Gânduri de peste Prut
Nu m-am gândit niciodată că suntem atât de asemănători și diferiți în același timp, zic despre noi, basarabenii, românii. Poate e total greșit să fac o distincție acum însă, deși suntem frați prin sânge și istorie, totuși granițe ne despart. Astfel, educația și cultura noastră, a moldovenilor de peste Prut, este puțin diferită față de românii de aici, deși tradițiile sunt aceleași.
Nu pot să afirm ferm că am ajuns pe partea cealaltă de Prut doar cu sentimentul de admirație pentru poporul
Mai multe articole …
Pagina 40 din 104