La mâna a treia
Iată, au trecut și alegerile... Până la urmă avem ce merităm, cu bune și cu rele în plan personal, social sau economic. Iar în societatea contemporană cele trei se împletesc. La o primă vedere economicul influențează socialul și politicul. La o privire mult mai profundă starea interioară a fiecărui individ se adună într-o sumă din care rezultă bunăstarea materială și spirituală a societății. După această logică starea în care se află societatea românească depinde de fiecare dintre noi. Numai că
„Supărat sunt, Doamne…“
…auzim adesea pronunţându-se semeni de-ai noştri referindu-se la starea naţiei din vremurile pe care le trăim.
Evident, este vorba despre atmosfera politică la nivel naţional, apoi despre educaţie, sănătate, infrastructură, în fine, despre starea economiei şi nivelul de trai.
De-ar fi să intru în dialog cu vreunul dintre ei nu cred că aş putea avea argumente care să le spulbere, măcar în parte, supărarea afişată, justificată de altfel aproape în totalitate.
Încerc adesea să găsesc o
Politica și agricultura
Publicaţiile de specialitate nu fac sau n-ar trebui să facă politică. Sigur, atât timp cât interesele celor în slujba cărora se află nu sunt afectate ca urmare unor hotărâri politice. Am trăit în timp asemenea momente la care presa în general, dar mai cu seamă cea de specialitate, a reacţionat cu vehemenţă, determinând chiar schimbare de opinie la nivel guvernamental.
Ei bine, în ultimii ani, cu unele mici şi poate neînsemnate situaţii, nu am asistat la măsuri care să împiedice, de pildă
Cu știuletele în... mână ne uităm încet la lună
Ne mândrim cu cea mai mare producție de porumb din Uniunea Europeană... O fi bine? O fi rău? Teoretic e bine, practic însă... Vorbeam deunăzi cu un mare fermier care-mi spunea că degeaba are o producție record la hectar dacă nu prea are unde s-o depoziteze. Și nici cu transportul recoltei situația nu stă prea bine. Dacă ne gândim bine, nu facem decât să culegem roadele entuziasmului de după 1990...
S-au distrus silozuri, s-a distrus într-o veselie generală sistemul de irigații... Și acum stai
Mai multe articole …
Pagina 34 din 77