Sărutul pământului
Se vorbeşte adesea, în ultima vreme parcă mai mult ca oricând, despre PĂMÂNT şi APĂ, două elemente naturale fără de care nu poate exista VIAŢĂ. Câţi înţelegem acest lucru? În tumultul acestor vremuri, care ar trebui să îndemne cu atât mai mult la prudenţă şi raţionament, la grijă pentru mediul în care ne desfăşurăm, se pare că nu mai realizăm ce-ar însemna chiar şi o oră fără apă, ori câteva luni fără pământul pe care să-l cultivăm cu ceea ce trebuie să ne hrănească zi de zi.
Am reţinut
Pandemia trezirii noastre
Au fost două luni de carantină... La nivel global... Oamenii au fost obligați să stea în case... Unii au trăit iadul pe pământ... Alții, dimpotrivă, și-au dat seama că se simt minunat... Adevărul e că această perioadă de izolare a fost mai eficientă, din multe puncte de vedere, decât orice altceva... Oamenii au fost obligați să facă ceva ce altfel nu ar fi făcut nici în ruptul capului: să se uite în ei. Să fie mai aproape de sufletul lor ca niciodată și... să facă curat. Ce am avut înainte de
Natura şi figurile ei
Dintotdeauna omul a privit natura înconjurătoare ca pe un dar divin menit a-i croi viaţa după cum e dat. Relele ei au fost însuşite ca o pedeapsă a divinităţii pentru ceea ce omul a făcut la rându-i rău.
Ştiinţa, cercetarea, evoluând în timp, au încercat să demonstreze că totul poate fi ţinut sub control. Viaţa a dovedit însă că nu putem înfrunta natura oricâtă carte am şti, aceasta manifestându-se, evident şi în funcţie de ceea ce-i oferim prin comportamentul nostru zi de zi. Dar asta este o
Urgia planetară
După atâta amalgam de informaţii de care avem parte „graţie“ numeroaselor reţele sociale derulate pe tot atât de numeroase canale social media, completate de societăţile de radio şi televiziune, mai că simţi c-o iei pe arătură, ca să folosesc o expresie de pe la noi.
Nici nu mai ştii ce este bun şi ce nu în jurul tău, ce şi pe cine să mai crezi. Furnizorii de informaţii nu mai sunt interesaţi de calitate şi autenticitate, ci de audienţă, de bani. Ştiu că sunt apreciaţi ca formatori de opinie
Mai multe articole …
Pagina 31 din 77