Se întreabă lumea ce va fi peste o zi, o lună, un an sau cum va fi viaţa fiecăruia dintre noi de-acum încolo. Este greu de estimat într-o lume bulversată de-atâtea probleme, tensiuni economice, sociale, pandemii pentru care, se pare, greu se găsesc soluţii.

După un an în care cea mai cumplită criză sanitară a schimbat mersul firesc al lucrurilor în lume la care, pentru România, s-a mai adăugat criza din agricultură generată de secetă, totul parcă se îndreaptă acum către ceva nedefinit, pe un

„Cât timp va exista, undeva în lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată“ – spunea Mircea Eliade.

Mare adevăr pentru cei care se identifică cu scrierile poetului, în versuri sau în proză, în articole de ziar, ori zisele la vremea sa cu diverse prilejuri.

Cu zece ani în urmă, ca o recunoaştere a valorii culturale a operei eminesciene, Academia Română a declarat data de 15 ianuarie, ziua naşterii poetului „nepereche“, Ziua Culturii Naţionale. O

I-am ales, s-au ales, acum zice-se, au pornit la treabă. Nu știu de unde să înceapă sau dacă se impune a continua de unde-au rămas.

Așadar, Un NOU AN, un nou ciclu parlamentar. La ora la care scriu aceste rânduri încă nu sunt terminate… jocurile. Cine și pe ce locuri să se așeze, cine și pentru cine să pună umărul că de, fiecăruia îi vine rândul și trebuie să ai mereu un as în mânecă.

Parlament, grupuri parlamentare, comisii și comisioare, funcții parlamentare. Cine mai știe pe ale căror

Ca de obicei, pentru noul an ne urăm de bine, sperând ca acesta să fie mai bun și mai bogat decât precedentul. Optimiștii strâng baierele grijilor și laolaltă strigă: „Cele rele să se spele, cele bune să se-adune“. Scepticii își spun trist în barbă: „Nicio speranță!“

Anul 2020 a fost poate cel mai complicat, greu și lipsit de aproape tot ce ne-ar fi putut oferi bucuria unor lucruri bine făcute. Poate cel mai greu din ultimul secol, dacă luăm în calcul universalitatea fenomenelor. Dar știm