Unii i-ar deschide, alţii poate nu. Şi asta pentru că în ultima vreme mai toată lumea vorbește speriată despre ce va fi să fie după atâtea stări de urgență și alertă care au bulversat economia, au generat șomaj, aruncând societatea într-un marasm mai cu seamă psihic și spiritual.

Scriam în numărul trecut despre amalgamul de informații, mai cu seamă de pe rețelele de socializare, ai căror autori promovează senzaționalul și nicidecum realitatea cu care societatea se confruntă. Până la urmă

Ce lume ar fi aceea fără ziare pe care să le citești la o terasă, în parc, tramvai ori seara înainte de culcare? Tradițional, nimeni nu cumpără ziarele pentru știri, ci pentru analize, reportaje și opinii. Presa scrisă este expresia grafică a gândurilor celui care le așterne pe hârtie. Citindu-le, le reții și înțelegi mai ușor.

Cu toate acestea, a dispărut o bună parte din presa scrisă. Era poate firesc ca acel… bum gazetăresc apărut după ’90 să aibe un apogeu, îndestulând populația dornică de

Abundența de informații care mai de care mai stufoase și alarmiste, inductoare ale neîncrederii și temerii pentru ziua de mâine, pentru viitorul personal și colectiv, ne trimite într-o zonă, i-aș spune, apocaliptică.

Realitatea pe care o trăim, acceptată sau nu de mulți dintre noi, interpretată de fiecare după mintea și puterea de înțelegere a fiecăruia, este cu totul alta decât cea pe care cei prezenți non-stop pe rețelele de socializare încearcă să ne-o prezinte.

Nu vreau să par a face

Gândesc că o bună parte dintre cei care s-au aflat vremelnic în… capul trebii, ori au fost ageamii, ori atât de deștepți pentru „munca“ și poziția ocupată încât, printre altele, au reușit să nu deranjeze ca să nu fie... deranjați. Doar atât, pentru că de treabă serioasă, de treizeci de ani, nu prea s-au ocupat.

Este concluzia la care tot aud făcându-se referire, nu doar de către opoziția politică de la un moment dat, ci de către analiști și, mai cu seamă, de către românii care se declară de